Deseori 150 de mii de euro nu înseamnă nimic. Fie pentru ca nu îi ai și visezi la astfel de sume doar în somn pentru că în realitate nu-ți poți permite nici să visezi, fie pentru că suma asta se apropie de ce ai spart weekendul trecut în nu știu ce club.

Dar dacă 150 de mii de euro înseamnă o viața? Dacă nimicul ăsta devine brusc speranță, zâmbet și glas de copil?

De suma aceasta are nevoie Diana Macar, un suflețel de nici 5 anișori,  diagnosticat cu Leucemie.

Leucemia ?….o boală crâncenă!
Cam asta am aflat şi noi, parinţii Dianei,  pe data de 28 decembrie 2011.

    Deşi  este  o încercare foarte grea, ne-am obişnuit să ne ghidăm după citatul de mai sus încă de la naşterea micuţei noastre.  Trecută prin multe întâmplări nefericite, Diana s-a chinuit să lupte şi să supravieţuiască, toate aceste încercări facând-o mai puternică decât v-aţi putea imagina. Din primele clipe de viaţă ale Dianei, am învăţat să trecem peste greutăţi ca şi cum am traversa strada, am învăţat să luptăm şi să învingem. Şi  asta, nu pentru că suntem puternici…ci pentru că  acest copil ne dă o lecţie de viaţă în fiecare zi.

      Leucemia ?  Înseamnă chimioterapie…un tratament groaznic, la care rezistă puţini oameni. Din această clipă, un pacient bolnav de cancer trăieşte fiecare secundă ca şi cum ar fi ultima. Noi– spectatorii-  credem că suntem puternici, că nici o barieră  în viaţa asta nu e prea greu de trecut,  însă ne inşelăm amarnic… Realizăm asta  abia după ce  vedem un pacient bolnav de cancer. Adevăraţii învingători sunt ei, acei copii…

      În  timpul tratamentului,  pot apărea complicaţii, recăderi datorită otravei care invadeaza organele. Iar dacă chimioterapia dă rezultate,  următorii cinci ani sunt critici, existând pericolul ca maladia să revină.
Si atunci îţi mai rămâne o singură  şansă– transplantul.

Fără transplant, acest micuț omuleț se poate stinge. Fără acest translant, care ar costa 150 de mii de euro.

Dacă doriți să o ajutați pe Diana:

Donatii se pot face in conturile deschise la ING Bank Romania, sucursala Tulcea str. Isacciei, nr.1 (atat online cat si la ghiseu)

  • Pentru lei:         RO16INGB0000999902866100
  • Pentru euro:     RO59INGB0000999902866102

Titular cont: MACAR-DENISIUC IONUT

Banca: ING Bank Romania, Sucursala Tulcea

Mai multe detalii găsești pe site-ul dianamacar.ro

Urmând exemplul celor de la IubescTulcea.ro, ofer un pachet de Creare/Editare temă WordPress si un pachet de Consultanță pentru instalarea modulelor wordpress și câteva sfaturi, pentru 2 dintre cei care doneaza peste 20 Euro.

De asemenea, dacă dorești să îi impulsionezi și pe alții să doneze, scrie! Scrie pe blogul, siteul tau, pe facebook, pe twitter, oriunde poți!

Poți adauga și bannere, folosind una dintre cele 4 variante de bannere puse la dispoziție de IubescTulcea.ro

Si daca 150 de mii de euro inseamna o viata?

1
<a title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" href="http://dianamacar.ro/" target="_blank"> <img title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" src="http://www.iubesctulcea.ro/media/campaigns/dianamacar/diana_728x90.jpg" alt="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" border="0"> </a>

Si daca 150 de mii de euro inseamna o viata?

1
<a title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" href="http://dianamacar.ro/" target="_blank"> <img title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" src="http://www.iubesctulcea.ro/media/campaigns/dianamacar/diana_468x60.jpg" alt="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" border="0"> </a>

Si daca 150 de mii de euro inseamna o viata?

1
<a title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" href="http://dianamacar.ro/" target="_blank"> <img title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" src="http://www.iubesctulcea.ro/media/campaigns/dianamacar/diana_300x250.jpg" alt="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" border="0"> </a>

Si daca 150 de mii de euro inseamna o viata?

1
<a title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" href="http://dianamacar.ro/" target="_blank"> <img title="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" src="http://www.iubesctulcea.ro/media/campaigns/dianamacar/diana_125x125.jpg" alt="Campanie umanitara: Diana se va stinge fara ajutorul tau!" border="0"> </a>