Vi s-a întâmplat probabil să vă certați pe voi înșivă, însă vi s-a întâmplat să vă certați pe voi, aceia din trecut? Mie da, de multe ori mă cert pe mine, cel din trecut, pentru că nu m-am gandit la viitorul eu (știu ce o să gândiți, n-am susținut niciodată că am toată țigla pe casă – da, îmi place Fringe).

Mă cert pentru chestii simple precum lăsatul cheii în alt loc decât ar fi trebuit, pentru ștergerea unui fișier, pentru dorința de a căștiga timp în defavoarea organizării, pierzând în final mai mult timp prin asta și pentru multe altele.

Am început să fac asta pentru a mă învața sa fiu mai organizat, însă de câteva zile am realizat că pot schimba și alte aspecte în viața, evitand cearta cu mine însumi, astfel facându-mi viața mai bună –  aici ma refer la decizii ce acum par bune, însă pe viitor pot fi foarte dăunatoare.

Iar acestea nu sunt singurele discuții pe care le am cu mine însumi.

Tu ce îți spui trecutului tu?