- by Eduard Bîndilă
- on 1st December 2011
- in General
- with 4 comments
În ultima perioadă am tot trecut de la o stare la alta în ceea ce priveşte România. Ba am vrut să plec, fără să mă uit în urmă, ba am revenit la gânduri mai bune realizând că tot ceea ce ma defineşte ca om, se află aici: oameni, amintiri, apartenenţe…
Dacă mă uit in jurul meu şi incerc să mai gasesc o fărâmă de ROMÂN, o picătură din ceea ce ni se serveşte zilele acestea la televizor şi nu numai, rămân uşor dezamăgit. Dezamăgit, pentru că eu unul, nu mă mai simt romăn, ca spirit cel puţin. Nu mai sunt acel mic copil de 9 ani, care recita cu patos şi ardoare “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Romănie”.
Voi vă regăsiţi în imaginile prezentate zilele acestea în media?
Trei romani se intalnira ,
ardelean, oltean vorbira,
moldovean frati in unire si toti frati la nesimtire…
noi suntem romani , noi suntem romani
suntem de un cuvant
suntem toti o apa si`un pamant…\:D/ ))
De ce esti dezamagit, Edi?
Pentru că, aşa cum spun şi in articol, nu mă mai simt aşa de romăn, am cam devenit un fel de amalgam de naţionalităţi, am tot împrumutat…
Edi, esti camatar?:-O ))