În ultima perioadă am tot trecut de la o stare la alta în ceea ce priveşte România. Ba am vrut să plec, fără să mă uit în urmă, ba am revenit la gânduri mai bune realizând că tot ceea ce ma defineşte ca om, se află aici: oameni, amintiri, apartenenţe…

Dacă mă uit in jurul meu şi incerc să mai gasesc o fărâmă de ROMÂN, o picătură din ceea ce ni se serveşte zilele acestea la televizor şi nu numai, rămân uşor dezamăgit. Dezamăgit, pentru că eu unul, nu mă mai simt romăn, ca spirit cel puţin. Nu mai sunt acel mic copil de 9 ani, care recita cu patos şi ardoare “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Romănie”.

Voi vă regăsiţi în imaginile prezentate zilele acestea în media?