După cum vă spuneam zilele trecute, astăzi urma să aibe loc PHBCC.

Competiția s-a disputat în sistem knock-out (învingătorul se califică mai departe). La start s-au aliniat 16 bloggeri dintre cei 22 prezenți. Câștigator a fost doar unul, Mihai (reprezentantul Vienelei dacă pot spune așa  :) – cer voie-, mai exact, soțul ei)). Locul doi i-a revenit lui Kriogen.

În ceea ce mă privește, nu credeam că am șanse să trec de primul tur. Am disputat acea cursă împotriva lui Adită, cursă ce a fost declarată (de către Kriogen, cel puțin), cea mai dezastruoasă cursă a competiției. Norocul meu, ghinionul lui Adi a decis ca eu să merg mai departe.

După prima cursă m-am acomodat cu controlerul, m-am jucat cu funcția turbo în cea de-a doua și am reușit să mă calific în semifinală, în pofida lui Luci, semifinală în care Mihai (învingătorul) avut grijă să mă trimită în finala mică, cu coada între picioare, pentru că am făcut prostia unui mic popas imediat după start.

Finala mică a fost o cursă pe cinste alături de Karina, premiată pentru cel mai bun timp scos de către o bloggeriță, unde am reușit să mă impun cu nici jumătate de secundă (58.52 s – 58,97 s). Iarăși aș putea spune, am avut noroc, ocupând locul 3.

Rezultatele exacte le puteți vedea aici: Haotik.ro/phbcc.

Lista bloggerilor care au participat este următoarea:

  1. John
  2. Andrei Terecoasă – venit tocmai de la Comarnic
  3. Jorge
  4. Tibi
  5. Bogdan Doicin
  6. Livia
  7. Bogdan Simion
  8. Vienela
  9. Saramon
  10. Ana Musat
  11. CTL
  12. Vali Ovidiu – care a făcut niște poze cel puțin extraordinare
  13. Dana Șchiopu
  14. Toma Alin

Cei ”strigați” deja nu sunt trecuți. Îmi cer mii de scuze dacă am uitat pe cineva!

După încheierea evenimentului a avut loc și o mica sesiune de discuții, începută de Haotik, care ne-a vorbit despre urmatoarele sale proiecte locale, continuată de către Cristian și finalizată (la finalul sfârșitului, hâc) de John, Bogdan Simion, Adiță, Tibi și subsemnatul (mai mult ascultător) care au călătorit de la propuneri blogosferice (ce interesant sună asta) până la produse bio românești și produse ce creează dependență. Nu, nu vorbeau de droguri, ci alimente, în general.